Am ales stomatologia din dorința de a făuri zâmbete. Drumul parcurs nu a fost deloc ușor, însă satisfacția pe care o primești în momentul în care pacienții radiază de fericire, este enormă.
Mi-am început activitatea ca asistent medical în 2004, iar contactul cu oamenii, zâmbetele pe care ni le lăsau suvenir, au provocat în inima mea o mare revelație. Am decis să urmez cursurile Facultății de Medicină Dentară, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, începând cu anul 2005, îmbinând studiul cu job-ul pe care îl aveam deja, reușind astfel să îmi aprofundez cunoștințele practice odată cu studiul teoretic.
Îmi doresc să mă autodepășesc, să-mi împărtășesc experiența și cunoștințele acumulate, să pot ajuta cât mai mulți pacienți. O zi în care pacientul mulțumit pleacă din cabinet cu zâmbetul pe buze este o zi în care simt că mi-am îndeplinit vocația.