Îngrijirea după odontectomii
Simptome și recomandări de îngrijire după extracția molarilor de minte incluși
Simptome posibile:
- Dureri locale care se pot prelungi până la 2-3 zile;
- Umflătura se accentuează în primele 48 ore, după care revine la normal;
- Vânătăi ale obrazului, dacă extracția a fost mai grea;
- Febra ușoară a doua zi (38 grade);
- Dificultăți la deschiderea gurii și la înghițire, care pot persista până la 5-6 zile;
- Hipoestezie sau chiar anestezie a buzei inferioare, daca molarul a fost în contact sau în apropierea canalului mandibular;
- Vezicule la coltul gurii, unde s-a ținut depărtătorul.
Vindecarea epitelială se produce în 25-35 zile, iar vindecarea osoasă completă în 6-12 luni de la intervenție.
Recomandări post-extracție:
- Alimentația în primele 24 de ore să fie moale, bazată pe lichide și rece (nu foarte rece);
- Compresele să fie ținute 2 ore după care se aruncă;
- Clătiți gura a doua zi după intervenție cu apa de gură fară alcool sau cu soluție de ser fiziologic;
- Administrarea de analgezice pentru combaterea durerii (Algocalmin, Ketorol, Paduden);
- Aplicarea compreselor cu apă rece pe piele în regiunea respectivă pentru cedarea umflăturii;
- După 2-3 zile, se fac exerciții ușoare de deschidere a gurii pentru a reveni treptat la deschiderea normală;
- Dacă este necesar, se vor lua antibioticele prescrise și se revine la control după 48 de ore;
- Firele se scot după 7-10 zile.